vineri, 5 iunie 2009

Minciunile lui Fenechiu către ieşeni

În cutiile poştale

Salariaţii de la mai multe fabrici din Iaşi, precum şi alţi ieşeni s-au trezit înainte de Sărbători cu o scrisoare de la deputatul PNL, Relu Fenechiu @ Acesta mulţumeşte salariaţilor disponibilizaţi că au avut răbdare şi nu au făcut mişcări de protest

O scrisoare prin care deputatul PNL Relu Fenechiu se laudă cu lucrurile făcute în anul 2006 a ajuns şi la angajaţii fabricilor mari din Iaşi. La Nicolina SA, scrisoarea a fost primită de salariaţi cu un gust amar şi cu lehamite. În scrisoarea electorală, Fenechiu se laudă că a luptat pentru acordarea unor salarii compensatorii la Nicolina SA şi Terom SA şi că a susţinut înfiinţarea unui Centru de Formare Profesională, în subordinea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. A uitat să menţioneze că lucrarea a fost efectuată chiar de Fene Grup SA, firma deputatului liberal. "Am promis în campania electorală că voi fi un altfel de parlamentar, un parlamentar care va lupta pentru Iaşi.
M-am angajat să rezolv problemele dumneavoastră, considerând că mandatul pe care mi l-aţi acordat, de reprezentant în Parlamentul României, îmi dă şi obligaţia morală de a face tot ce îmi stă în putinţă pentru bunăstarea cetăţenilor oraşului Iaşi şi a familiilor lor", susţine Fenechiu într-o scrisoare scrisă de mână, ajunsă la salariaţii de la Nicolina SA.
Ce a promis şi ce a făcut. Fenechiu răspunde astfel mai multor acuze din partea salariaţilor Nicolina SA, lansate în urmă cu puţin timp. "Văzând ce spun parlamentarii de Iaşi despre fabricile ieşene, îmi dau seama cât adevăr a rostit domnul deputat Relu Fenechiu când, împreună cu Radu Prisăcaru, prefect de Iaşi la acea vreme, a avut amabilitatea să vină în faţa celor 800 de salariaţi care lucrau în Nicolina în data de 7 octombrie 2005, ora 8.00, şi le-a spus: «Vă asigur că în primăvara anului viitor (adică 2006) Nicolina va dudui de lucrul pe care-l vor face salariaţii de aici». A mai spus domnul deputat Fenechiu: «Eu şi cu Radu, că aşa ne zicem noi (Radu Prisăcaru, fostul prefect -n.r.), ne vom ocupa împreună de rezolvarea până la capăt a problemelor de la Nicolina, în aşa fel încât aproximativ 500 de salariaţi să-şi recâştige locurile de muncă în Nicolina după aplicarea programului de restructurare întocmit şi aprobat de AVAS", susţin sindicaliştii că a promis Fenechiu.
Astfel, scrisoarea deputatului nu face decât să pună paie pe foc la o unitate care are încă salariaţii care nu şi-au luat banii de aproape jumătate de an. Tot ce au primit sunt salariile compensatorii care îi aruncă pe salariaţi în şomaj şi cu speranţa că vor ajunge la Centrul de Formare Profesională făcut de firma lui Fenechiu, cu speranţa că după o viaţă de muncă vor mai găsi timpul necesar să înveţe o nouă meserie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu